Capturarea reglementării

Ideea de bază

Economistul George Stigler a propus în 1971 o teorie contraintuitivă: reglementarea unei industrii e adesea cerută și modelată chiar de industria reglementată, în propriul ei avantaj, nu impusă asupra ei de un stat protector al consumatorilor. Motivul e simplu: industria are un interes concentrat și resurse mari să influențeze regulile, în timp ce consumatorii — deși mult mai numeroși — au fiecare un interes individual mic și rareori se organizează eficient pentru a contracara această influență^[1].

Stigler a arătat că, în multe cazuri istorice, reglementarea a servit de fapt să limiteze concurența (bariere la intrare pentru firme noi, prețuri minime garantate) mai degrabă decât să protejeze consumatorii de abuzuri de piață — exact opusul motivului oficial pentru care reglementarea a fost creată^[1].

De ce contează pentru autoritățile independente

Teoria e relevantă direct pentru autoritățile de reglementare independente (energie, comunicații, servicii financiare): fiind finanțate din taxe plătite chiar de industria pe care o reglementează, și având o relație continuă, de lungă durată cu un număr mic de companii mari din sector, aceste autorități sunt structural expuse riscului descris de Stigler — indiferent de intențiile personale ale celor care le conduc.