Sari la conținut

Cum lucrăm

Metodologie

Un site care afirmă că banii publici se pot cheltui mai bine trebuie să poată fi verificat rând cu rând. Aici explicăm cum.

1. Ce considerăm sursă

Folosim doar surse oficiale primare: documente publicate direct de instituția care a produs datele. Nu folosim estimări ale partidelor politice sau studii fără date publice ca sursă pentru o cifră. Presa e un punct de plecare pentru cercetare, iar cifra publicată trebuie găsită în documentul original. Singura excepțiesunt faptele despre o lege sau o reorganizare recentă al căror document oficial nu e public (de exemplu organigramele reduse după o lege): acolo cităm relatări de presă, confirmate de cel puțin două publicații, iar în lista de surse ele apar marcate „Presă”.

Portalurile de la care pornim cel mai des:

2. Cum verificăm o cifră

  1. Găsim cifra în documentul oficial și notăm pagina sau tabelul exact.
  2. Înregistrăm linkul, data publicării și data la care am accesat documentul.
  3. Verificăm că definiția indicatorului e aceeași în toate țările comparate.
  4. Un al doilea om verifică cifra în sursă înainte de publicare.

Acest proces e impus și tehnic: site-ul nu se poate publica dacă o cifră nu are o sursă înregistrată, cu link și dată de accesare. Fiecare cifră din analize trimite, printr-un număr între paranteze drepte, la documentul original.

3. Comparațiile cu alte state

Comparăm România cu media UE și cu state relevante doar când indicatorul e calculat cu aceeași metodologie pentru toate. Când datele nu sunt comparabile, o spunem explicit într-o secțiune „Limitele datelor”, în loc să forțăm comparația.

4. Alternative, nu recomandări

Pentru fiecare problemă documentată prezentăm ce au făcut alte state și ce rezultate măsurabile au obținut. Nu recomandăm o soluție anume: aceeași măsură poate avea efecte diferite în contexte diferite, iar alegerea e o decizie publică.

5. Cum construim estimările

Instrumentele care estimează o economie potențială respectă trei reguli:

O estimare arată ordinul de mărime al unei probleme. Nu e o promisiune de economie și nu e un plan de reformă.

6. Ce nu facem

7. Corecturi

Dacă o cifră e greșită, o corectăm și notăm corectura în articol, cu data. Instituțiile analizate pot trimite un punct de vedere, pe care îl publicăm. Detalii în pagina Drept la replică.