Plafonul legal de 1 la 12 între cel mai mic și cel mai mare salariu bugetar, încălcat chiar la vârful statului
Legea-cadru 153/2017 spune că nimeni plătit din bani publici nu poate câștiga mai mult de 12 salarii minime. La Curtea Constituțională și la Înalta Curte, regula nu se respectă — din cauza sporurilor.
Redacția ROptimizaRE · 6 min de citit · actualizat 15 octombrie 2026
Pe scurt
- Factura lunară cu salariile bugetarilor a ajuns la 14,23 mld. lei (octombrie 2024) — al doilea cost ca mărime din buget, după pensii[1]
- Legea limitează orice salariu bugetar la maximum 12 salarii minime; indemnizația Președintelui respectă plafonul (6,75x), dar la Curtea Constituțională venitul brut al președintelui instituției ajunge la 17,2x salariul minim, din cauza sporurilor[1]
- Sporurile Președintelui CCR reprezintă 35,2% din indemnizația de bază, deși legea le plafonează la 30%[1]
- Un studiu al Băncii Mondiale, citat în cercetare, a identificat peste 140 de tipuri de sporuri în sectorul public românesc; Danemarca, statul UE cu cea mai mare pondere a cheltuielilor publice cu personalul raportat la PIB, folosește doar 5[1]
14,23 miliarde de lei pe lună
Pe baza execuțiilor bugetare publicate de Ministerul Finanțelor, factura lunară cu salariile personalului bugetar a ajuns, în octombrie 2024, la 14,23 miliarde de lei (aproximativ 2,84 miliarde euro). Raportat la cele 1,3 milioane de posturi ocupate, rezultă un cost mediu brut de 10.947 lei per angajat, incluzând sporurile[1].
Cost lunar total personal bugetar, octombrie 2024
14,2 mld. lei
Anul 2024 · sursa[1]
Echivalentul a 2,84 mld. euro, doar pentru o lună.
Pondere în cheltuielile bugetare curente
22,9%
Anul 2024 · sursa[1]
A doua cea mai mare alocare, după pensii și asistență socială.
Pentru comparație, cheltuielile de capital (investițiile publice) au reprezentat în același interval doar 8,4% din total, iar cheltuielile cu bunuri și servicii, 13%. Din fiecare 10 lei cheltuiți de bugetul general consolidat, peste 2 lei merg la salarii bugetare și peste 3 lei la pensii[1].
Plafonul de 1 la 12, teoretic universal
Legea-cadru 153/2017 stabilește două reguli valabile pentru orice angajat plătit din bani publici: salariul de bază nu poate depăși de 12 ori salariul minim brut garantat în plată, iar sporurile nu pot depăși 30% din salariul de bază. Teoretic, cel mai mare salariu ar trebui să fie chiar indemnizația Președintelui României — care, la 30 septembrie 2024, se afla la un coeficient de 6,75 ori salariul minim (24.960 lei), sub plafonul legal[1].
Verificând însă alte instituții cu date salariale publice, cercetarea a găsit cazuri unde niciuna dintre cele două reguli nu este respectată.
| Funcție | Indemnizație de bază | Raport la salariul minim | Sporuri / bază | Venit brut total |
|---|---|---|---|---|
| Președintele CCR | 47.074 lei | 12,72x (limită: 12x) | 35,2% (limită: 30%) | 63.647 lei (17,2x) |
| Judecător CCR | 45.260 lei | 12,23x (limită: 12x) | 35,4% (limită: 30%) | — |
| Președintele ICCJ | 40.914 lei | 11,05x (sub limită) | 29,99% (sub limită) | 53.188 lei (14,37x) |
| Președintele României | 24.090 lei (înghețat la nivelul 2019) | 6,75x (sub limită) | — | 24.960 lei |
La Curtea Constituțională, atât indemnizația de bază a președintelui instituției, cât și cea a judecătorilor depășesc plafonul de 12 salarii minime înainte de a se adăuga vreun spor — iar sporurile propriu-zise depășesc, la rândul lor, procentul de 30% permis de lege. Președintele CCR încasează, doar din sporuri, aproape 4,5 salarii minime brute în plus pe lună, adică 54 de salarii minime într-un an[1].
Peste 140 de tipuri de sporuri
Un studiu al Băncii Mondiale, citat pe larg în cercetare, a identificat peste 140 de tipuri de sporuri active în sectorul public din România, dintre care 24 foarte frecvente. Studiul notează că, în 2022, 40% dintre angajații din educație, sănătate, asistență socială, cultură, justiție și diplomație au primit suplimente care depășeau 30% din salariul de bază — multe dintre ele exceptate explicit de la aplicarea plafonului legal, ceea ce adâncește inegalitățile salariale în interiorul sectorului public[1].
Ce a făcut Danemarca
Cinci tipuri de sporuri, nu 140
Danemarca — statul UE cu cea mai mare pondere a cheltuielilor publice cu personalul raportată la PIB, dar cu o guvernanță considerată de referință — limitează sistemul de sporuri ale sectorului public la doar cinci categorii: spor de calificare, indemnizație funcțională, plată unică (one-off), bonus de performanță și indemnizație de disponibilitate. România și-a asumat, prin Planul Bugetar Structural pe termen mediu 2025–2031, reducerea plafonului de sporuri de la 30% din salariul de bază (aplicat, în practică, adesea la nivelul întregului fond de salarii al instituției) la 20%, aplicat la salariul de bază individual.[1]
Exemplu documentat, nu o recomandare. Contextul fiecărui stat diferă.
Salariul mediu, peste sectorul privat din 2015
Cercetarea citează un calcul al Consiliului Fiscal, potrivit căruia, la finalul anului 2023, câștigul salarial mediu brut din sectorul public (8.588 lei) depășea cu 11,8% câștigul mediu din sectorul privat (7.678 lei). Până în 2015, cele două erau apropiate; de atunci, salariul mediu public s-a menținut constant peste cel privat[1].
Surse
Surse oficiale primare; unde folosim presa (doar când documentul oficial nu e public), o marcăm. Linkurile duc la documentul original sau la relatarea citată.
- [1]
Steluța Enache (cercetător independent, analiză economică) — Salarizarea în sectorul public din România. Reforme pe fondul marilor așteptări. (studiu independent, publicat prin edupedu.ro; sintetizează și date dintr-un studiu al Băncii Mondiale privind salarizarea sectorului public)
Publicat 10 decembrie 2024 · Accesat 15 octombrie 2026 · documentul original(se deschide într-o filă nouă)